VIDEO Primul trailer pentru Good Night Oppy, lansat oficial: când vei putea vedea documentarul, unde

de: Iulia Kelt
12 10. 2022

La mai bine de un an după ce a fost anunțat pentru prima dată, Amazon a distribuit un prim trailer pentru documentarul Good Night Oppy.

Viitorul documentar va spune povestea roverului Opportunity, de la NASA. Practic, numele de Oppy este sinonim cu Opportunity, aceasta fiind denumirea de „alint” dată de creatorii săi.

Documentarul a fost regizat de Ryan White (cunoscut, de asemenea, pentru Assassins) și o are în prim-plan pe marea actriță Angela Bassett, cea care nu mai are nevoie de nicio prezentare.

Chiar și așa, în spiritul corectitudinii, vom menționa că artista a jucat, printre altele, în Black Panther, Contact sau American Horror Story.

De data aceasta, ea își pune la dispoziție vocea pentru Jet Propulsion Lab, de la NASA, pentru a da o mână de ajutor proiectului. În acest material sunt împărtășite imagini de arhivă și informații suplimentare despre misiunea roverului.

De ce este Opportunity important pentru NASA, dar și pentru omenire

Opportunity a fost unul dintre cele două rovere pe care NASA le-a trimis pe suprafața planetei Marte, în 2004, iar de atunci, cele două au făcut istorie.

Ceea ce trebuia inițial să fie o misiune de 90 de zile s-a transformat într-o aventură de 15 ani de explorare a suprafeței Planetei Roșii, după cum deja poate știi.

În acea perioadă, rover-ul a făcut descoperiri semnificative și a aflat că Marte avea cândva oceane formate din apă.

Mai mult, fără dar și poate, Oppy a doborât recordul, realizând cea mai lungă călătorie făcută în afara Pământului.

De-a lungul anilor, a trimis imagini uimitoare de pe suprafața planetei Marte.

Good Night Oppy se va lansa în cinematografe în data de 4 noiembrie, urmând ca, ulterior, să fie lansat inclusiv pe streaming, mai exact pe Amazon Prime Video. Acest lucru se va întâmpla pe 23 noiembrie.

Așadar, dacă ești pasionat de știință, ori doar curios, poate că n-ar fi rău să notezi în calendar cele două date.